Interviu | Doru Trăscău – The Mono Jacks

0

Am vorbit, într-un interviu, cu  Doru Trăscău despre ultimul album apărut de la The Mono Jacks, Ușor Distorsionat și despre videoclipul piesei 1000 de Da.

Mai jos aveți întrebările pe care i le-am pus solistului și răspunsurile pe care le-am primit de la el, așa că fără alte introduceri, vă las să citiți interviul.

Doru Trascau

Când a început pasiunea pentru muzică și ce te motivează să continui?

Muzica mi-a placut de mic. Prima mea pasiune a fost Michael Jackson. Apoi am devenit un rapper înrăit și la vârsta de 13 ani eram mare fan Vanilla Ice. Abia prin clasa a 10-a am luat contact cu muzica rock, iar la 17 ani am început să cânt la chitară. De atunci, nu m-am mai oprit.

Cum descrii evoluția ta ca artist?

Am plecat la drum, timid, dar cu vise mari. Între timp am mai prins curaj și am vise și mai mari.

Ce părere ai despre evoluția din ultimii ani a festivalurilor din România?

Se cântă mai mult, se cantă mai des, se cântă mai bine. Au apărut multe festivaluri în ultima vreme și ăsta e un semn că există interes pentru așa ceva.

Noul album nu are nicio piesă în engleză. Veți mai încerca să cântați în engleză cândva în viitorul apropiat sau veți continua doar în română?

Până prin 2012 am scris piesele The Mono Jacks în limba engleză. Motivul era legat de dorința noastră de a părăsi granițele țării cu muzica noastră. Am încercat, dar nu ne-a ieșit. Drept urmare, am reînceput să scriu în limba română odată cu piesa „Gândurile”. Albumul ăsta este o urmare firească a unei decizii luate atunci. Sunt convins că vom scrie în continuare în limba română, dar sunt la fel de convins că daca va veni vreo piesă în engleză, nu o să ne oprească nimic să o facem așa.

Dacă ar fi să descrii noul album într-un cuvânt, care ar fi acela?

P A S I U N E

Ai vreo piesă preferată de pe album sau toate înseamnă la fel de mult pentru tine?

Nu pot să aleg o piesă preferată. Albumul ăsta are ceva special pentru mine. Mă bucur tare mult de felul în care a ieșit și de șansa pe care am avut-o să-l fac alături de Andrei, Cristi și John. We had a blast!

Cum ați decis că piesa „1000 de DA” trebuie să primească și un videoclip?

A venit de la sine. Ne-a plăcut tuturor, din prima clipă și a fost și piesa pe care a remarcat-o toată lumea de la prima audiție, asa că alegerea a fost simplă.

Spune-mi tot ce ar trebui să știm despre noul videoclip și care crezi că este impactul pe care îl va avea asupra publicului.

Cel mai bine o spune Andi Dumitrescu, regizorul videoclipului : „Clipul este despre cei ce nu se pot integra, despre inadaptați, pentru cei aparent imaturi, pentru cei ce nu se pot compromite, pentru cei încă puri, care deși au avut o copilărie sub semnul NU-ului, și-au păstrat sufletele de copii. Este despre eliberare, despre încredere în propria intuiție”.

Ar mai fi ceva ce vrei să spui cititorilor și nu te-am întrebat?

Nu, mulțumesc.

Îți mulțumesc și eu pentru interviu și ne vedem la concerte.

Foto: Marius Călin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.