Palatul Primăverii, cunoscut și sub numele de Casa Ceaușescu, reprezintă una dintre cele mai importante reședințe din capitală, aceasta fiind casa familiei fostului dictator din perioada sa de glorie.
Casa este o construcție impozantă, cu detalii arhitecturale impresionante și încăperi care ascund povești neștiute. Cu toate acestea, a fost puțin timp locuită de întreaga familie, copiii cuplului prezidențial nereușind să se adapteze unei vieți atât de luxuriante.
De menționat este faptul că Palatul Primăverii este construit încă de pe vremea lui Dej, dar a fost folosit de familia Ceaușescu o bună perioadă în timpul dictaturii care a durat 25 de ani. Așadar, ceea ce veți citi și vedea în continuare reprezintă luxul în care trăiau soții Ceaușescu, în timp ce poporul stătea la coadă pentru rația de alimente.

Unde se află Palatul Primăverii?
Este localizat în zona Primăverii, pe Bulevardul Primăverii nr.50. Cel mi simplu mod de a ajunge este să luați metroul până la stația Aviatorilor și de acolo 10 minute pe jos, ori să coborâți din autobuzele 335, 331,301, 330 sau 282 la stația Piața Charles de Gaulle.

De ce să vizitați Palatul Primăverii?
Chiar dacă nu am trăit acele vremuri, este important ca oamenii să vadă cu ochii lor luxul în care trăiau foștii dictatori ai României și în ce fel și-a pus amprenta doamna savant de renume internațional asupra decorului casei. Dacă la intrare veți fi întâmpinați de marmură și camere spațioase, aflați că nu lipsește televizorul cu tub sau mobilierul kitschos.



Probabil cea mai interesantă parte din vizita la reședința cuplului Ceaușescu o reprezintă camerele tematice. Cei doi aveau camere speciale pentru servirea cafelei, a ceaiului și chiar a limonadei. Cea din urmă este localizată în interiorul unei grădini botanice interioare și chiar emană o atmosferă extrem de relaxantă.

Deși este o dovadă de opulență, reprezintă o parte importantă a istoriei noastre și merită vizitată.

Casa Ceaușescu din Palatul Primăverii este un monument arhitectural care atrage anual turiști curioși, dar și cetățeni ai Bucureștiului care își doresc să descopere secretele acestei clădiri. Cele 45 de minute ale turului standard nu sunt de ajuns pentru a acoperi toate încăperile și detaliile inedite despre tabieturile cuplului prezidențial, însă lecția de istorie primită depășește orice așteptare.


La finalul turului vă puteți relaxa în grădina din curte, unde puteți servi o băutură caldă sau diferite snacks-uri pe care le puteți achiziționa de la un magazin din interiorul palatului. Foarte important de menționat este faptul că aveți liber la fotografiat, cu mențiunea de a nu folosi blițul și de a pune telefonul pe modul silențios.
Cât costă vizita la Casa Ceaușescu?
Din moment ce în prezent funcționează drept casă memorială, palatul se poate vizita de către publicul curios de marți până duminică în intervalul orar 10:00-17:00, excepție fiind zilele în care locația este închiriată pentru evenimente private. Ținem să menționăm faptul că este necesară o programare în prealabil, dar aceasta se poate face foarte ușor pe site-ul oficial https://casaceausescu.ro.
Prețul unui bilet pentru adulți este de 40 de lei, în timp ce elevii, studenții și pensionarii beneficiază de o reducere de 10 de lei. Turul durează 45 de minute, timp în care un ghid vă va prezenta încăperile și istoria casei, însă dacă vă doriți mai multe informații, puteți programa un tur privat pentru costul de 200 de lei pe persoană.

Mai sus puteți vedea piscina din Palatul Primăverii, loc cu care de obicei se termină turul ghidat și dacă aveți noroc să vizitați casa spre seară, atmosfera din această cameră vă va duce cu gândul la multe petreceri private, dar adevărul este că în afară de familia Ceaușescu nimeni nu avea voie să viziteze această proprietate.
Vă dorim vizită plăcută și spor la fotografiat!

