Ultimul film pe care l-am văzut la IMAX a fost Autostrada crimei și pot spune fără ezitare că experiența a meritat. Încă de când a apărut trailerul, știam că vreau să văd acest film datorită distribuției.

Despre ce e vorba în film (fără spoilere)
Ne aflăm în Los Angeles, orașul unde toți au un vis măreț și ar fi în stare să facă orice pentru a-l transforma în realitate. Aici îl întâlnim pe un hoț de bijuterii, interpretat de Chris Hemsworth, care operează după un mod de lucru impecabil. Își planifică fiecare jaf în detaliu, are grijă să nu rănească pe nimeni și își desfășoară activitatea aproape întotdeauna în aceeași zonă. Această rutină atrage atenția agentului de poliție Lou (Mark Ruffalo), care își dedică cariera pentru a-l prinde.
În paralel, facem cunoștință cu Sharon (Halle Berry), o agentă de asigurări care descoperă cu stupoare că munca ei de-o viață nu este apreciată și că, pentru a-și asigura viitorul, trebuie să ia decizii extrem de dificile.
Totul culminează la nunta unui miliardar, unde destinele tuturor se intersectează, punându-le la încercare viteza de reacție, valorile și loialitatea. Într-un joc în care fiecare mișcare contează, tensiunea crește pe măsură ce hoțul se apropie de pradă, Sharon își testează limitele morale, iar Lou încearcă să țină pasul, fiecare decizie poate fi cea finală.
Distribuție film
Filmul se bucură de o distribuție impresionantă, compusă din Mark Ruffalo, Chris Hemsworth, Halle Berry și Barry Keoghan. Lor li se alătură Jennifer Jason Leigh, Nick Nolte, Devon Bostick, Tate Donovan, Monica Barbaro și Paul Adelstein.
Am fost plăcut surprinsă să o revăd și pe Andra Nechita, pe care am descoperit-o datorită filmului Bone Lake.
Opinie personală
Autostrada crimei este un film lung. Are aproape două ore și jumătate, dar merită fiecare secundă. Chiar dacă nu este construit exclusiv pe scene de acțiune, reușește să îmbine suspansul cu urmăriri cu mașini și dezvoltarea armonioasă a personajelor. Mi-a plăcut că, pe lângă tema principală legată de jaf, am putut să descopăr ce-l motivează pe protagonist, cum arată viața personală a polițistului și cum se întrepătrund destinele personajelor principale.
Singurul lucru care m-a mai lăsat puțin cu întrebări a fost finalul. Mi-ar fi plăcut să aflu mai multe despre protagoniști. Ce le rezervă viitorul? Sunt bine? Au ajuns unde și-au dorit? Cu toate acestea, recomand filmul, mai ales pentru interpretarea lui Mark Ruffalo.
Trailer Autostrada crimei
Filmul este distribuit în țara noastră de InterComFilm Distribution și poate fi vizionat din data de 13 februarie.

