Comunicate de presa(CP) Mastering The Music Business va avea loc în perioada 29-31 iulie, online

(CP) Mastering The Music Business va avea loc în perioada 29-31 iulie, online

Vești bune pentru industria muzicală și nu numai: cea de-a cincea ediție a Mastering The Music Business, primul și cel mai mare eveniment organizat în România pe teme de industrie muzicală, va avea loc în perioada 29 – 31 iulie într-un nou format. Amânat din cauza pandemiei și a măsurilor de restricție adoptate odată cu aceasta, MMB propune o ediție exclusiv în mediul online, pe teme adaptate contextului, care să ajute artiștii să depășească această perioadă dificilă.

Anca Lupeș, fondatoarea conferinței MMB, a declarat că „în timpul carantinei, muzica a fost arma a milioane de oameni în lupta cu frica, cu panica, cu monotonia casei, cu dorul de cei dragi. S-a cântat din balcon, pe străzile goale, în chat-uri de zoom și am trecut mai ușor peste izolare. Însă comunitatea de artiști și întreaga industrie muzicală este încă departe de a-și reveni. Mai mult decât atât, urmează o perioadă incertă și poate chiar mai dificilă. Tocmai de aceea, ne-am regrupat rapid și am hotărât să facem o ediție MMB de avarie, pentru a ne defini noua normalitate. Ne dorim să punem pe masă, în cel mai deschis mod posibil, cât mai multe probleme cu care se confruntă industria în această perioadă, de la dificultățile financiare și limitările date de pandemie, până la blocajele de creativitate și presiunea reinventării. Să vorbim despre ele, dar mai ales să găsim soluții pentru a ieși din acest impas”.

Panelurile, workshop-urile și studiile de caz din cadrul MMB se vor concentra în jurul celor mai importante subiecte ale momentului: cum se reorganizează industria – atât pe plan local, cât și internațional, cum se va schimba publicul, ce pot face autoritățile, rolul brandurilor în reconstrucția industriei, soluții de finanțare, comunicare de criză și multe altele.

Mastering The Music Business va avea loc în perioada 29-31 iulie

Printre speakerii ediției, care vor susține prezentări și vor răspunde întrebărilor participanților, se numără: Corinne Sadki (FR) – președinte al European Music Exporters Exchange (EMEE), Edy Chereji – unul dintre creatorii festivalurilor Untold și Neversea, Jake Beaumont Nesbitt- policy advisor The International Music Managers Forum, Emil Ionescu- managing director Best Music Live Concerts si iabilet.ro, Cristian Stan- promoter Sublime și mulți alți artiști, promoteri sau reprezentanți ai caselor de discuri.

- Advertisement -

Edy Chereji, unul dintre creatorii festivalurilor Untold și Neversea, a declarat: „Sunt încântat să revin la MMB și să mă reîntâlnesc cu oamenii creativi din industrie, chiar dacă o vom face de la distanță prin intermediul tehnologiei, cu atât mai mult în această perioadă suntem forțați să fim și mai inventivi, să găsim soluții dintre cele mai inovative. Sunt sigur că va fi o ediție reușită și cred că era nevoie de un astfel de eveniment care să aducă și un strop de speranță și încredere tuturor celor implicați. Încredere că industria de evenimente, una dintre cele mai afectate industrii la nivel mondial, este încă aici, este puternică și se va lupta în continuare pentru a traversa această perioadă marcată de incertitudine.”

Conferința se va desfășura online, cu acces gratuit, pe pagina de facebook MMB și pe site-ul conferinței, iar întregul program va fi anunțat pe https://masteringthemusicbusiness.ro/.

MMB Online este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii.

MMB Showcase Festival, festivalul asociat conferinței Mastering The Music Business, nu va mai avea loc anul acesta.

Marius Călin
Marius Călin
Scriu despre București și despre evenimentele care au loc aici. Sunt pasionat de tehnologie, fotografie, muzică, filme și seriale. Mă găsești adesea pe la concerte sau pe străzile din oraș cu un aparat foto în mână.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Marius Călin
Marius Călin
Scriu despre București și despre evenimentele care au loc aici. Sunt pasionat de tehnologie, fotografie, muzică, filme și seriale. Mă găsești adesea pe la concerte sau pe străzile din oraș cu un aparat foto în mână.

Follow us

1,215FaniÎmi place
14,830CititoriConectați-vă
1AbonațiAbonați-vă

Articole recente:

Predator: Ținuturi sălbatice (2025) | Cronică de film

Am fost la IMAX să vedem Predator: Ținuturi sălbatice, cel mai nou film din universul Predator. Regizat de Dan...

Bone Lake (2024) | Cronică de film

Am fost la Cinema City să vedem Bone Lake, un thriller psihologic ce pune sub lupă viața de cuplu,...

Tron: Ares (2025) | Cronică de film

Am fost la IMAX să vedem Tron: Ares, cea mai nouă producție cinematografică marca Disney. Este al treilea film...

Jaful secolului (2024) | Cronică de film

Am fost la Cinema City să vedem Jaful secolului, propunerea țării noastre la premiile Oscar. Filmul este regizat de...
No Events are found.

Parteneri

S-ar putea să îți placă
Alte articole de pe site

Nu vrei să te înscrii la newsletter?

*vom trimite doar informații legate de orașul București cel mult o dată pe lună

No, thanks!