MuzicaCum a fost la Summer Well 2024

Cum a fost la Summer Well 2024

S-a încheiat ediția Summer Well 2024 și deja îmi e gândul la următoarea ediție, unde sper să-i revedem pe băieții de la Nothing But Thieves. Ne-am bucurat de trei zile și trei nopți de muzică bună, de artiști pe care i-am descoperit datorită festivalului și de mâncare delicioasă. Ca de fiecare dată, ne-am entuziasmat precum copiii la fiecare stand de tatuaje temporare, decorându-ne pielea cu diverse semne și culori în fiecare zi de festival.

Cum a fost la Summer Well 2024

Festivalul s-a simțit ca o adevărată vacanță, cu o atmosferă vibrantă și un line-up care m-a impresionat. Organizarea a fost bine pusă la punct, deși, ca la orice eveniment mare, am avut parte și de unele provocări. 

Una dintre provocările majore a fost căldura intensă. Am apreciat însă măsurile de a oferi locuri umbrite și zone de relaxare. Totuși, ar fi fost de ajutor să existe și zone de unde să îți poți reumple sticla cu apă potabilă. Sper ca acest aspect să devină o normalitate la toate evenimentele. 

- Advertisement -

Cum a fost festivalul per ansamblu? Cum ne-am delectat urechile și papilele gustative? Cum am rezistat căldurii? Citește mai departe și vei afla. 😀 

Ce artiști am ascultat?

paulina summerwell

Anul acesta am stat mai mult la scena Sunset, unde i-am ascultat pe LVX Machina, Rareș și Paulina. La Main Stage i-am ascultat pe Nothing But Thieves, Grandson, Joker Out, Royal Blood și Zimmer90. Cea mai mare surpriză a fost Victoria, pe care nu o mai văzusem niciodată LIVE și pe care o urmăresc datorită activității sale în trupa Maneskin. 

Activări

Summer Well e genul acela de festival care se simte ca o vacanță, așa că am avut destul timp să ne plimbăm și să descoperim ce are de oferit fiecare stand. Brandurile care ofereau bucket hats sau ochelari de soare au fost primele la care ne-am oprit, mai ales din cauza căldurii.

Ca și anul trecut, cei de la La Roche Posay au avut activarea de verificare a alunițelor de către medici dermatologi. Am profitat de una dintre zilele în care am ajuns mai devreme în festival și mi-am verificat alunițele, asigurându-mă că nu există motive de îngrijorare. Mostrele de SPF au fost și ele bine-venite, deoarece protecția solară trebuie reaplicată pe parcursul zilei pentru a avea efectul dorit. 

Într-una dintre zile, ne-am oprit și la Orange Film pentru a revedea câteva cadre din capodopera Dune II. A fost extraordinar să îl vedem pe Paul Atreides aka. Lisan al Gaib pe ecranul din Domeniul Știrbey, alături de alte câteva zeci de festivalieri care au ales să vadă sau să revadă unul dintre cele mai bune filme ale acestui an.

Tot din partea Orange a avut loc campionatul de Brawl Stars, care a adus în prim-plan nu doar pasiunea pentru gaming, ci și inovația rețelei 5G+. Participanții s-au întrecut pentru premii precum telefoane, ceasuri și accesorii Samsung.

- Advertisement -
brawlstars

Food & Drinks

Dacă anul trecut abia ce îmi pusesem aparat dentar și opțiunile mele erau limitate, anul acesta m-am delectat cu de toate. Am început cu preparatele vegane de la Sara Green, am continuat cu prea multe felii de pizza de la Latin Pizza și am încheiat cu banana bread cu muuuultă nucă.

La capitolul băuturi, nu m-am atins de alcool, dar am savurat toate aromele posibile de Vitamin Aqua și Fresh 0.0, fiindcă aveam nevoie de extra hidratare.

Concluzii

Mi-a plăcut la Summer Well 2024 fiindcă l-am simțit din nou ca pe o vacanță. Dacă anul trecut Yungblud ne-a făcut să țopăim și să urlăm, de data aceasta m-am simțit mai relaxată, cu un line-up mai pe placul meu, care mi-a permis să îmi extind playlist-ul de liked songs de pe Spotify. 

sw-atmosfera

Dacă nu ai reușit să ajungi anul acesta, îți recomand să-ți faci planul pentru 2025, deoarece următoarea ediție va avea loc în perioada 8-10 august și biletele sunt deja în vânzare. Prețul unui abonament este de 275 lei + taxe și, dacă îl cumperi acum, eviți creșterile de preț ce vor veni odată cu anunțarea artiștilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Follow us

1,215FaniÎmi place
14,830CititoriConectați-vă
1AbonațiAbonați-vă

Articole recente:

Emilia Pérez (2024) | Cronică de film

Am fost la Cinema City să vedem Emilia Pérez, cel mai nou titlu distribuit de Independența Film, un musical...

Moromeții 3 (2024) | Cronică de film

Au trecut 67 de ani de la publicarea cărții Moromeții, 37 de ani de la prima ecranizare și 11...

Red Bull Dance Your Style 2024 are loc în weekend

Weekend-ul acesta, Piața George Enescu din Capitală va deveni cel mai spectaculos ring de dans. Nu rata finala națională...

Totul se termină cu noi (2024) | Cronică de film

Am văzut la Cinema City filmul Totul se termină cu noi, ecranizarea romanului cu același nume, semnat de Colleen...
No Events are found.

Parteneri

S-ar putea să îți placă
Alte articole de pe site

Nu vrei să te înscrii la newsletter?

*vom trimite doar informații legate de orașul București cel mult o dată pe lună

No, thanks!