Comunicate de presaLoreen vine la SAGA și festivalul își extinde suprafața

Loreen vine la SAGA și festivalul își extinde suprafața

Cu doar o săptămână înainte de deschiderea porților, SAGA Festival vine cu o veste excelentă pentru fanii celui mai mare festival din București. După o perioadă de câteva săptămâni în care s-au căutat cele mai bune soluții, SAGA a reușit să mărească suprafața festivalului cu 20,000 de metri pătrați. În acest sens, de astăzi va fi pus în vânzare, pe www.sagafestival.com, un număr limitat de bilete la preț special, până duminică, inclusiv. De luni, 19 iunie, și până la data începerii festivalului, prețul abonamentelor va crește.

Veștile bune nu se opresc aici! Pe scena Source, Mainstage-ul SAGA, sâmbătă, va urca Loreen, prima artistă din istoria Eurovision care a câștigat trofeul de două ori, în 2012 și în 2023, cu hiturile ”Euphoria” și ”Tattoo”.

loreen saga

Programul celor 3 zile de festival pentru scenele Source, Heat, Spark, Switch și Drift este împărțit după cum urmează:

- Advertisement -

VineriLil Nas XSkrillex, Adriatique, Nina Kraviz, Richie Hawtin, Melanie C, Delia, Franky Wah, 999999999, Gordo, Hector Oaks, Hitty, Paula Temple 

SâmbătăLoreen, FisherRobin Schulz, Gabry Ponte, Hot Since 82, Ida Engberg, Joel Corry, Justus, Paco Osuna, Subcarpați

DuminicăWiz KhalifaAlan WalkerTale of Us, Adam Beyer, B.U.G. Mafia, I Hate Models, Kevin De Vries, MochakkSickick, Spike, Vintage Culture.

Artiștilor deja menționați li se alătură DJi din scena locală de EDM, tehno și house.

Prezentat de pionierii evenimentelor de muzică electronică, ALDA, parte a familiei Insomniac, SAGA este un festival de muzică inovator, ce are loc pe Aeroportul Romaero din București. SAGA aduce publicului unii dintre cei mai iubiți artiști și o producție audio-vizuală uluitoare, totul intr-o atmosferă incluzivă, care creează o petrecere supremă pe care Bucureștiul o aștepta demult.

Prima ediție a Festivalului SAGA a avut loc la Romaero, cu peste 135 000 de persoane prezente la eveniment, iar cea de-a doua ediție, de la Arena Națională, s-a bucurat de prezența a peste 150 000 de persoane în capitala României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Follow us

1,215FaniÎmi place
14,830CititoriConectați-vă
1AbonațiAbonați-vă

Articole recente:

Ziua adevărului (2026) | Cronică de film

Am fost la IMAX să vedem Ziua adevărului, cel mai nou film regizat de Spielberg, cu Josh O'Connor și...

Cauți un psihiatru în București și nu știi de unde să începi? Iată ce contează cu adevărat

Decizia de a merge la psihiatru este adesea luată după luni sau ani de ezitare. Iar când ajungi în...

Stăpânii universului (2026) | Cronică de film

Am fost la IMAX pentru unul dintre cele mai așteptate filme ale anului, Stăpânii universului, noua adaptare live-action a...

Tot ce trebuie să știi despre construcțiile pe teren extravilan

Construcțiile pe teren extravilan sunt un subiect care stârnește interesul multor persoane, mai ales în contextul în care tot...
No Events are found.

Parteneri

S-ar putea să îți placă
Alte articole de pe site