Deși mi-am pierdut interesul pentru serialul The Flash undeva pe la sezonul 5 sau chiar cu câteva episoade înainte, așteptam cu nerăbdare filmul The Flash, mai ales că acesta este filmat special pentru formatul IMAX.
A venit și ziua cea mare când am mers la Cinema City din AFI Cotroceni unde am avut ocazia să văd cel mai nou film al lui Andy Muschietti și trebuie să recunosc că este mult mai bun decât serialul și am fost încântat de efectele speciale și modul în care povestea lui Barry Allen a fost adaptată în acest film.
Despre ce e vorba în film (fără spoilere)
Barry Allen (interpretat de Ezra Miller) își folosește super-viteza pentru a schimba trecutul într-o încercare disperată de a-și salva familia. Cu toate acestea, acest gest nobil dă naștere unei lumi fără super-eroi, ceea ce îl forțează pe Barry să lupte pentru propria viață în încercarea de a salva viitorul planetei.
Opinie personală
Alături de Ezra Miller, Sasha Calle și Ben Affleck aduc la viață această poveste și reușesc să facă din The Flash un film demn de ecranele cinematografelor și de atenția noastră.
Am fost încântat de efectele GCI și modul în care filmul a fost editat se potrivește cu povestea pe care o am în cap despre The Flash, un personaj care aleargă cu o viteză incredibilă, dar până la urmă este tot om și face greșeli. Imaginile sunt clare, vibrante, iar acțiunea se desfășoară într-un ritm rapid, dar bine controlat, care nu dă senzația de aglomerație sau de haos.
Scenariul lui Christina Hodson și Joby Harold este bine construit și creează o poveste captivantă, care explorează nu numai ce înseamnă să fii un supererou, dar și repercusiunile pe care le pot avea acțiunile asupra trecutului și viitorului.