FilmeBuzz House: The Movie (2024) | Cronică de film

Buzz House: The Movie (2024) | Cronică de film

Am fost la Cinema City la avanpremiera filmului despre care vorbește tot internetul, Buzz House: The Movie. Comedia horror regizată de Florin Babei și produs de Vidra Productions este de fapt o ecranizare a show-ului Buzz House, care a făcut furori pe internet până de curând.

Buzz House: The Movie (2024) | Cronică de film

La eveniment au participat majoritatea actorilor, precum și multe vedete ale showbiz-ului românesc. Față de alte lansări, de data aceasta au fost prezenți și mulți copii, cu toții dornici să facă poze cu idolii lor. Așa că dacă mergi să îl vezi, pregătește-te de aglomerație, fiindcă am înțeles că actorii vor merge în cinematografe din diverse orașe din țară pentru a se întâlni cu fanii.

Despre ce e vorba în film (fără spoilere)

Buzz House: The Movie este o extensie a show-ului omonim, în care apar toți concurenții. Filmul reia ideea aducerii unor tineri în aceeași casă pentru a filma, însă de data aceasta sunt adăugate câteva elemente horror. După cum se poate deduce și din trailer, cazarea are o poveste în spate și nu este deloc sigură. Pe parcurs se întâmplă tot felul de lucruri ciudate care îi pun în pericol pe concurenți și aceștia trebuie să lupte pentru supraviețuire. Pe scurt, e un fel de Scream adaptat pieței din România.

- Advertisement -

Filmul are o oră și jumătate și nu e lipsit de scene de umor, referințe la artiști din industria muzicală, ori replici pe care personajele le folosesc deseori pe conturile lor de TikTok.

Distribuție film

În rolurile concurenților apar Erika Isac, Iorga, Drăcea, Adrian Elicopter, Maya Alessia, Vlad Neamțu, David Ioan, Costi Max, Cezara Cristescu și Scarlet Andreea. Lor li se alătură actorii Tania Popa, Gabriel Spahiu și Rolando Matsangos. Bineînțeles, apare și Selly (Andrei Șelaru).

Opinie personală

Eu mă număr printre oamenii care au bifat toate episoadele de Buzz House (de când show-ul a fost preluat de Selly) și majoritatea reacțiilor din online. Știam la ce să mă aștept și cred cu tărie că e genul de film la care te uiți ca la un trend de pe TikTok care îți place. Avantajul este că te poți uita și fără să ai vreo idee despre ce s-a întâmplat în emisiune fiindcă au un timeline diferit.

Buzz House: The Movie nu este o capodoperă și nici nu se dorește a fi. Pentru majoritatea celor implicați în proiect este prima experiență cinematografică. A fost filmat și editat într-un timp foarte scurt (21 de zile) și se adresează unei audiențe tinere.

Nu îmi e rușine să recunosc că îl așteptam cu nerăbdare și chiar am râs. Însă îmi dau seama că nu va fi pe placul tuturor. Pentru cei care nu urmăresc persoanele din distribuție, filmul acesta poate fi confuz. Așa că urmărește-l fără prea multe așteptări și bucură-te de umorul noii generații.

Trailer Buzz House: The Movie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Follow us

1,215FaniÎmi place
14,830CititoriConectați-vă
1AbonațiAbonați-vă

Articole recente:

EEMC Gala 2026: concert Alternosfera la Teatrul Național din București, pe 21 mai

Pe 21 mai 2026, scena Teatrului Național București devine unul dintre punctele centrale ale East European Music Conference 2026,...

Natasha Bedingfield concertează pentru prima oară în România pe 17 august 2026

În premieră în România, artista britanică Natasha Bedingfield va susține primul său concert pe 17 august 2026, la Arenele...

Acel Martie (2026) Cronică de film

Am fost recent la Cinema City și am văzut Acel Martie, un thriller care aduce pe ecran o poveste...

Autostrada crimei (2026) | Cronică de film

Ultimul film pe care l-am văzut la IMAX a fost Autostrada crimei și pot spune fără ezitare că experiența...
No Events are found.

Parteneri

S-ar putea să îți placă
Alte articole de pe site