MuzicaCum a fost la Underval 2017

Cum a fost la Underval 2017

Îmi place că Underval 2017 a continuat pe aceeași notă pozitivă ca și anul trecut. Proedus face o treabă bună și promovează sporturile extreme, muzica, dansul și design-ul într-un cadru relaxant și plăcut.

ctc underval

Sâmbătă și duminică, în intervalul orar 14 – 22:00 au fost concursuri, demonstrații, dar și workshop-uri de dans, graffiti, skateboarding, role freestyle, BMX, mașinute RC clawler Pe lângă acetea au mai avut loc și multe alte activități la care oamenii au venit în număr neașteptat de mare aș putea spune.

- Advertisement -

Noi am ajuns doar sâmbătă și am pregătit și o galerie foto în care am încercat să surprind atmosfera de la fața locului din timpul concertelor trupelor Muze, CSE și CTC.

Programul artiștilor a început în ambele zile după ora 18:30 și a arătat cam așa:

Sâmbătă, 13 mai 2017
– MUZE;
– CRED CĂ SUNT EXTRATERESTRU;
– CTC.
Duminică, 14 mai 2017
– EL NINO;
– ALAN & KEPA;
– raku;
– MACANACHE.

Per total, Underval 2017 a fost o expriență faină care sper să se repete în fiecare an de acum încolo. Printre marile avantaje ale festivalului acesta se numără faptul că permite accesul gratuit și găztuiește pe scenă, atât trupe mari din undergroundul românesc, dar și trupe și artiști aflați în plină ascensiune.

Marius Călin
Marius Călin
Scriu despre București și despre evenimentele care au loc aici. Sunt pasionat de tehnologie, fotografie, muzică, filme și seriale. Mă găsești adesea pe la concerte sau pe străzile din oraș cu un aparat foto în mână.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Marius Călin
Marius Călin
Scriu despre București și despre evenimentele care au loc aici. Sunt pasionat de tehnologie, fotografie, muzică, filme și seriale. Mă găsești adesea pe la concerte sau pe străzile din oraș cu un aparat foto în mână.

Follow us

1,215FaniÎmi place
14,830CititoriConectați-vă
1AbonațiAbonați-vă

Articole recente:

Până în zori (2025) | Cronică de film

Am fost la Cinema City să urmărim cel mai nou film horror, Până în zori, inspirat de jocul Until...

ATBS 2025: drifturi, tuning și inovație într-un weekend dedicat pasionaților auto

București, 16 aprilie 2025 – Pe 17-18 mai, Romexpo devine circuitul distracției: Auto Total Business Show (ATBS) promite cel...

Buzz House: The Movie 2 (2025) | Cronică de film

Am fost la Cinema City din AFI Cotroceni, București, pentru premiera de gală a filmului Buzz House 2. Evenimentul...

Amatorul (2025) | Cronică de film

Am fost la IMAX să vizionăm Amatorul, cel mai recent film cu Rami Malek. Este un thriller captivant de...
No Events are found.

Parteneri

S-ar putea să îți placă
Alte articole de pe site

Nu vrei să te înscrii la newsletter?

*vom trimite doar informații legate de orașul București cel mult o dată pe lună

No, thanks!