FilmeGardienii galaxiei: Volumul 3 (2023)| Cronică de film

Gardienii galaxiei: Volumul 3 (2023)| Cronică de film

Am fost la Cinema City să vedem Gardienii galaxiei: Volumul 3 la IMAX. A fost o experiență inedită, plină de emoții și abia așteptam să aflu ce se întâmplă cu cea mai tare gașcă Marvel.

Nu am simțit când au trecut cele 2 ore și jumătate fiindcă am râs, am plâns, m-am speriat și am așteptat cu sufletul la gură deznodământul de la final. Filmul acesta te trece prin toate emoțiile și a reușit să mă înduioșeze cu o multitudine de creaturi adorabile, încât îmi vine să îmi comand figurine Funko Pop cu tot cast-ul.

Gardienii galaxiei: Volumul 3 (2023)| Cronică de film

Despre ce e vorba în film (fără spoilere)

Grupul de gardieni este încă afectat de plecarea Gamorei, în special Peter Quill, el fiind cel mai afectat. Doar că pericolele nu apar când iei pauză, iar gardienii se confruntă cu un atac din partea lui Adam Worlack, iar unul dintre membrii echipei este rănit. Pentru a-l salva, cu toții pornesc într-o călătorie prin întreg Universul pentru a face rost de „leac”.

În misiunea lor dau de prieteni vechi care îi vor ajuta în misiunea, dar și de un nou villain care trebuie înfrânt. În paralel apar și noi detalii despre trecutul personajului rănit la începutul filmului și sunt detalii emoționante, care pe mine una m-au făcut să plâng.

Filmul este plin de acțiune, scenele de luptă fiind la ordinea zilei, la fel și umorul atât de specific gardienilor galaxiei. Pe lângă toate astea, muzica este probabil cea mai bună din câte filme Marvel au apărut până acum.

Pe scurt, merită să vezi filmul, chit că nu ești fan Marvel, pentru că o să ai parte de o experiență completă!

Cine joacă în Gardienii galaxiei: Volumul 3?

În rolurile principale îi reîntâlnim pe Chris Pratt ca Peter Quill, Bradley Cooper îi dă voce lui Rocket, Pom Klementieff o interpretează pe Mantis, Dave Bautsita în rolul lui Drax, Karen Gillan este Nebula, Zoe Saldana revin ca Gamora, iar Vin Diesel îi dă voce lui Groot. Pe lângă echipa principală de supereroi, îi vei vedea și pe Sean Gunn (Kraglin), Maria Bakalova (voceal lui Cosmo), Will Pulter (Adam Warlock) și antagonistul interpretat de Chukwudi Iwuji.

Trailer Gardienii galaxiei: Volumul 3

Filmul este distribuit în România de Forum Film și are premiera în cinematografe pe 5 mai. De asemenea, să ții cont că după credits apar 2 scene pentru care va trebui să rămâi în sala de cinema.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Follow us

1,215FaniÎmi place
14,830CititoriConectați-vă
1AbonațiAbonați-vă

Articole recente:

Furios și iute X (2023) | Cronică de film

Am văzut Furios și iute X la Cinema City și dacă ești fan al seriei, află că începând cu...

Șatra B.E.N.Z. reunită pe scena de la Red Bull SoundClash 2023

Red Bull SoundClash 2023 i-a adus pe Killa Fonic și VAMA pe scena de la Romexpo, loc unde cei...

Din nou îndrăgostită (2023) | Cronică de film

Am urmărit comedia romantică Din nou îndrăgostită la Cinema City și mi-a plăcut mai mult decât mă așteptam. Nu...

Calea Victoriei redevine pietonală începând cu 29 aprilie

În perioada 29-30 aprilie 2023, Bucureștiul găzduiește prima ediție a anului a evenimentului „Străzi deschise - București, Promenadă urbană”....

S-ar putea să îți placă
Alte articole de pe site

Nu vrei să te înscrii la newsletter?

*vom trimite doar informații legate de orașul București cel mult o dată pe lună

No, thanks!