Linea / Closer To The Moon a devenit rapid una dintre cele mai populare locații din București. Și-a câștigat faima în mod special datorită terasei de pe acoperiș, care, pe timp de iarnă se transformă într-un peisaj de poveste, demn de pozat și de instagramat.
Atmosferă
Linea / Closer To The Moon este un loc special unde te duci pentru a petrece o seară de neuitat alături de prieteni. Este localul ideal pentru ziua ta de naștere, o aniversare, sau chiar o petrecere a firmei. Atmosfera este ușor asemănătoare cu cea a unui club, însă nu genul acela în care se dansează până dimineața.
Muzică bună, servire excepțională și un meniu pe măsură – acestea sunt caracteristicile cu care Linea reușește să își atragă clientela. De asemenea, decorul este și el unul de excepție, fiind modern și adaptat preferințelor actuale în materie de design.
Prețuri și servire
La Linea nu te duci să mănânci o grisină, dar nici să dai gata platouri întregi de mâncare. Meniul nu este unul vast, dar dacă îți dorești un loc unde să te poți delecta cu diverse cocktail-uri, ori chiar să testezi tot felul de combinații, atunci trebuie să ajungi aici.
La capitolul de care suntem cu toții interesați și anume mâncarea, află că poți comanda paste, risotto, burgeri, salate și tot felul de deserturi. Pe scurt, cam tot ce găsești în majoritatea localurilor din centrul Bucureștiului.
Prețurile sunt specifice zonei – mai exact, o porție de spaghete costă 35 de lei, un burger 49 de lei, iar un platou pentru două persoane se încadrează între 35 și 48 de lei. Spre deosebire de alte localuri cu aspect de bar, la Linea ai de unde alege și cu siguranță cel puțin un preparat îți va face cu ochiul.
De la bar poți comanda diverse sortimente de vin, șampanie, bere, limonadă și fresh-uri, dar nu în ultimul rând, cocktail-uri. Le recomandăm pe cele din urmă, mai ales dacă alegi să ieși pe terasă, de unde poți admira centrul orașului.
Servirea este ireproșabilă. Personalul se comportă profesional, nu aștepți foarte mult după comanda ta, însă cel mai important, ai parte de intimitate. După cum spuneam la început, pe timp de iarnă terasa se transformă complet, mesele fiind acaparate de un fel de igluri transparente. Poate părea avangardist, dar clar merită experiența.
Adresă – Strada Lipscani nr. 17, lângă sediul BCR, sau mai exact, zona unde părinții noștri știau că este magazinul Victoria.