Comunicate de presa180.000 de festivalieri la cea de-a patra ediție SAGA

180.000 de festivalieri la cea de-a patra ediție SAGA

Rita Ora, Armin van Buuren, Loreen, Dennis Lloyd, Raye sau James Hype au urcat pe scena principală, oferindu-le participanților show-uri de nivel internațional.

În urma unor acuzații nefondate și speculații privind anularea unor concerte, echipa SAGA precizează că toți artiștii au fost plătiți conform înțelegerilor contractuale, toate condițiile financiare au fost respectate, iar echipa organizatoare a depus toate eforturile pentru a asigura prezența artiștilor pe scena festivalului.

180.000 de festivalieri la cea de-a patra ediție SAGA

„Din păcate, nu putem rezolva probleme specifice, care depășesc sfera noastră de control și înțelegere. Sperăm ca publicul SAGA, cei aproape 180.000 de oameni care au crezut în noi, care cred în forța acestui festival de patru ani, să ne rămână alături și să înțeleagă că și noi suferim, exact ca ei, și noi suntem dezamăgiți și furioși, exact ca ei, pentru că noi toți suntem SAGA. Însă, în ciuda tuturor problemelor, am simțit și în acest an energie și entuziasm, iubire pentru festival și toleranță. Pentru asta vă suntem profund recunoscători și vă aplaudăm la fel de tare cum ați făcut voi în fața artiștilor. Promitem că vom folosi lecțiile primite pentru a îmbunătăți SAGA, iar la anul va fi mai bine. SAGA a devenit o parte din București și povestea merge mai departe alături de voi”

a declarat Allan Hardenberg, CEO-ul festivalului.

Reamintim că rapper-ița americană Nicki Minaj și-a anulat concertul cu doar trei ore înainte, invocând motive care au stârnit multă dezamăgire în rândul tuturor celor vizați și implicați.

- Advertisement -

Din respect pentru festivalieri, echipa SAGA a anunțat rambursarea sumelor plătite, astfel:

  • 1-DAY SUNDAY: 30% pentru biletele din ziua de duminică, scanate
  • 1-DAY SUNDAY: 100% pentru biletele din ziua de duminică, nescanate
  • 3 DAYS PINK: 15% pentru biletele roz cu acces la toate cele trei zile
  • CHOOSE YOUR DAY: 100% pentru biletele de tipul „Alege-ți ziua”, nescanate

Formularul pentru rambursarea banilor poate fi accesat și completat aici, până pe 12 iulie.

Pentru mai multe informații, vizitați www.sagafestival.com sau conturile de social media: instagram.com/saga_festival/ și facebook.com/SAGAFestivalOfficial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Follow us

1,215FaniÎmi place
14,830CititoriConectați-vă
1AbonațiAbonați-vă

Articole recente:

Până în zori (2025) | Cronică de film

Am fost la Cinema City să urmărim cel mai nou film horror, Până în zori, inspirat de jocul Until...

ATBS 2025: drifturi, tuning și inovație într-un weekend dedicat pasionaților auto

București, 16 aprilie 2025 – Pe 17-18 mai, Romexpo devine circuitul distracției: Auto Total Business Show (ATBS) promite cel...

Buzz House: The Movie 2 (2025) | Cronică de film

Am fost la Cinema City din AFI Cotroceni, București, pentru premiera de gală a filmului Buzz House 2. Evenimentul...

Amatorul (2025) | Cronică de film

Am fost la IMAX să vizionăm Amatorul, cel mai recent film cu Rami Malek. Este un thriller captivant de...
No Events are found.

Parteneri

S-ar putea să îți placă
Alte articole de pe site

Nu vrei să te înscrii la newsletter?

*vom trimite doar informații legate de orașul București cel mult o dată pe lună

No, thanks!