FilmeCruella (2021) - cronică de film

Cruella (2021) – cronică de film

-

-

A trecut mult timp de când n-am mai ajuns în sala unui cinematograf și mă bucur că primul film care m-a adus aici este Cruella, o producție Disney de puțin peste 2 ore despre care o să vorbim în articol.

După ce, în 2019, Disney a adus pe ecranele din cinematografe povestea Maleficent despre care a scris Andreea aici, a venit timpul altui personaj negativ celebru să ajungă în lumina refectoarelor. De această dată aflăm mai multe despre originile Cruellei și evoluția Estellei de la un copil cuminte și creativ la o tânără aspirantă la lumea modei, ca la final să devină o răufăcătoare despre care se spune că vrea să-și facă o haină din blana dalmațienilor.

“Am vrut să explorăm trecutul ei și să aflăm de ce este așa cum este, ce a făcut-o să devină Cruella DeVil. Am abordat povestea din perspectiva trecutului și originii ei, cine era în copilărie, de unde provenea. Tot ce știe publicul despre Cruella este că voia să își facă o haină din blana dalmațienilor, așa că, de la bun început, am decis să îi lărgim orizontul aspirațiilor pentru a putea livra ceva nou”, explică producătorii.

După ce au urmărit aceste două filme, se pare că fanii Disney cer acum și un film despre originile Ursulei din Mica Sirenă.


Pentru că știu că nu vă plac spoilerele, voi vorbi mai mult despre ce este filmul și de ce mi-a plăcut și voi lăsa partea de ce se întâmplă în film în seama trailerului de la final și a invitației de a merge la cinema să-l vedeți.

cruella

Filmul Cruella este o adaptare live-action inspirată din cartea 101 Dalmațieni. Producția Disney ne duce în Londra anilor 1970 și are în centrul acțiunii povestea lui Estella, o fată creativă și deșteaptă care și-a propus să-și facă un nume în industria modei.

Cruella este un prequel pentru 101 Dalmațieni și totodată filmul care ne face se să înțelegem povestea din spatele personajului Cruella DeVil, dar și cum și-a ales aceasta numele.

Emma Stone și Emma Thompson sunt alegerile ideale pentru rolurile Estellei/Cruellei și a Baronesei von Hellman. Ambele actrițe joacă impecabil în opinia mea, dar cel mai mult am fost uimit de Emma Stone care reușește să treacă așa ușor de la personajul Estella la cel de Cruella încât n-ai cum să nu declari că a fost parcă făcută pentru ambele roluri.

“A fost fantastic! Cât la sută din Cruella e Estella și cât la sută din Estella e Cruella? Din punctul meu de vedere este extrem de interesant să te gândești dacă Cruella e parte din ea sau e chiar ea sau daca nu cumva toate evenimentele tragice din viața ei au creat-o pe Cruella. Povestea ne atrage atenția asupra faptului că e puțin din Cruella în fiecare dintre noi și că putem ajunge la aceste laturi diferite din noi în funcție de ceea ce ni se întâmplă în viață”, a declarat Emma Stone.

Din distribuția filmului mai fac parte și Joel Fry, Paul Walter Hauser, Emily Beecham, Kirby Howell-Baptiste și Mark Strong. Regia este semnată de Craig Gillespie, iar scenariul de Dana Fox și Tony McNamara.

Un alt detaliu care mi-a plăcut la film este soundtrack-ul pe care l-am și căutat imediat ce am ajuns acasă și încă îl țin pe repeat chiar și acum când scriu acest articol.

cruella vs estella
Sursă foto: Buzzfeed.com

De remarcat este și modul în care sunt portretizate Estella și Cruella pentru a evidenția diferența dintre personalități. Cu toate astea au atât de multe în comun încât chiar te face să te gândești la declarația făcută de Emma Stone.

În cazul de față, Cruella este pentru Estella cea care reușește să rezolve problemele atunci când apar și ea sărea în ajutor de fiecare dată în copilărie când ea, alături de cei mai buni prieteni ai săi (Horace și Jasper) plănuiau vreo șmecherie sau vreun furtișag. La fel se întâmplă și în filmul de față când Estella își dă seama cine este, de fapt, Baroneasa.

Ar mai fi multe de spus, dar cum am zis și mai sus, mă rezum la a nu da spoilere și vă invit să vedeți filmul în cinematografe pentru a vedea povestea din spatele Cruellei DeVil.

Cruella este distribuit în România de Forum Film România și are premiera în cinematografe în data de 4 iunie 2021.

Trailer – Cruella 2021

Marius
Specialist SEO în timpul zilei, cinefil în timpul liber. Mă găsești adesea pe la concerte sau prin București cu un aparat foto în mână și adesea vin aici ca să scriu despre experiențele avute.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Follow us

1,215FaniÎmi place
14,830CititoriConectați-vă

Articole recente

- Advertisement -spot_imgspot_img

S-ar putea să îți placăRELATED
Articole recomandate

Nu vrei să te înscrii la newsletter?

*vom trimite doar informații legate de orașul București cel mult o dată pe lună

No, thanks!