FilmeOppenheimer (2023) | Cronică de film

Oppenheimer (2023) | Cronică de film

Am văzut unul dintre cele mai comentate filme ale momentului, Oppenheimer, la IMAX, iar acum îmi pun întrebări despre simpla mea existență pe această planetă. Lăsând la o parte cum m-am simțit eu, Oppenheimer este probabil cel mai așteptat film al anului (cot la cot cu Barbie) fiindcă este regizat de Cristopher Nolan și are o distribuție impresionantă.

Despre ce e vorba în film (fără spoilere)

Filmul spune povestea descoperirii și folosirii bombelor nucleare, avându-l în prim plan pe Julius Robert Oppenheimer, fizician supranumit „părintele bombei atomice”, iar pe parcursul celor 3 ore reușește să te treacă prin toate emoțiile posibile.

Viața protagonistului este prezentată din momentul în care era student în U.K., până la începuturile celui de-al Doilea Război Mondial, evenimentele de la Hiroshima și Nagasaki, acoperind cele mai importante evenimente ale carierei sale, precum și prezentarea numelor marcante cu care acesta a lucrat, ori cu care doar a schimbat câteva opinii, precum Albert Einstein.

- Advertisement -

Important de menționat este faptul că pelicula nu are o structură clasică, fiind împărțit în mai multe planuri narative, iar diferențierea dintre acestea se observă prin felul în care sunt filmate scenele.

De ce ar trebui să văd filmul la IMAX?

Filmul a fost filmat utilizând unele dintre cele mai bune camere în materie rezoluție, special concepute pentru IMAX, deoarece regizorul, Cristopher Nolan, și-a dorit să creeze senzația de intimitate între personaje și spectatori. Prin urmare, dacă ai ocazia, îți recomand să urmărești Oppenheimer la IMAX.

Distribuție film

Oppenheimer dispune de o distribuție de excepție. În rolul lui J. Robert Oppenheimer îl avem pe Cillian Murphy, pe care îl recunoști cel mai probabil din Peaky Blinders, Emily Blunt o interpretează pe Kitty Oppenheimer, Matt Damon dă viață personajului Leslie Groves, iar Robert Downey Jr. este nimeni altul, decât Lewis Strauss. Alături de aceștia apar și Florence Pugh, Rami Malek, Senate Aide, Jason Clarke, John Gowans, Kenneth Branagh și mulți alții.

Opinie personală

Teama mea față de acest film era legată de termenii folosiți, eu fiind un simplu om, complet nepriceput la științele exacte. Cu toate acestea, Oppennheimer a reușit să mă prindă în poveste, fără să mă facă să mă simt prost că nu înțeleg tot ceea ce discutau personajele despre bombele atomice.

Mi-a plăcut pentru că s-a simțit de parcă am urmărit un interviu cu toate părțile implicate, pentru a putea vedea imaginea de ansamblu, nu doar gândurile și trăirile protagonistului. Cu toate acestea, au fost momente în care m-am simțit de parcă intram cu bocancii în viața omului de știință, deoarece inclusiv detaliile intime au fost incluse.

În concluzie, mi-a plăcut filmul și sunt curioasă să văd ce nominalizări va primi, deoarece cred cu tărie că Robert Downey Jr. a oferit una dintre cele mai bune prestații ale sale.

- Advertisement -

By the way, dacă ai văzut deja filmul și vrei să afli mai multe, află că acesta a fost inspirat de cartea American Prometheus, scrisă de Kai Bird și Martin J. Sherwin, publicată în anul 2005.

Trailer Oppenheimer

Filmul Oppenheimer este disponibil în cinematografele din București și din țară din data de 21 iulie 2023 și este distribuit în țara noastră de Ro Image 2000.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Follow us

1,215FaniÎmi place
14,830CititoriConectați-vă
1AbonațiAbonați-vă

Articole recente:

Călugărița II (2023) | Cronică de film

Am fost la Cinema City și am rezistat la filmul Călugărița II. Spun că am rezistat fiindcă îmi este...

Motive să vizitezi orașul București

Dacă încă nu ai apucat încă să explorezi capitala, ori pur și simplu te întrebi dacă există destule motive...

Equalizer 3: Capitolul final (2023) | Cronică de film

Am fost la IMAX să vedem Equalizer 3: Capitolul final, peliculă care închide povestea lui Robert McCall, inspirată de...

Filme inspirate din fapte reale pe care trebuie să le vezi

Oricât de mult ne-ar plăcea producțiile SF, filmele inspirate din fapte reale sunt cele mai urmărite și dezbătute de...

S-ar putea să îți placă
Alte articole de pe site

Nu vrei să te înscrii la newsletter?

*vom trimite doar informații legate de orașul București cel mult o dată pe lună

No, thanks!