FilmeThe Lion King - Regele Leu (2019) - Cronică de film

The Lion King – Regele Leu (2019) – Cronică de film

Am văzut filmul de animație The Lion King, un remake al filmului original din 1994. În ultimii ani, Disney a lansat trailer după trailer, lăsând indicii că tot mai multe filme vor avea parte de un remake în viitorul apropiat. Nu am știi să comentăm necesitatea acestora, ori care versiune ar putea fi mai bună, deoarece odată cu trecerea timpului s-a schimbat mult și tehnologia utilizată, motiv pentru care nu putem compara. Dar apreciem faptul că prin readucerea la viață a filmelor cu care am copilărit, mai mulți copii vor face cunoștință cu personajele îndrăgite de noi.

The Lion King - Regele Leu

Revenind la The Lion King, varianta din 2019, aflați că este filmul Disney pe care îl așteptam cu toții fie că ne place sau nu să recunoaștem. Este un film bun în esență deoarece nu mai avem prințese care să își caute prințul pe cal alb, ci o poveste despre regi și regine, sacrificii, tradiții și ciclul natural al vieții. Atât filmul original cât și remake-ul se bazează pe ideea că odată cu titulatura de rege vin și responsabilitățile mari (o zicea mai bine unchiul Ben), cea mai mare dintre acestea fiind aceea de a păstra echilibrul în natură.

- Advertisement -

Mufasa este același rege înțelept, cu inimă mare și care bineînțeles că nu se gândește vreo clipă la faptul că fratele lui malefic, Scar, ar putea pune la cale un plan prin care să îl elimine de la tron pentru a prelua controlul asupra întregului teritoriu.

Față de versiunea filmului din 1994, Scar cel din 2019, are mai multe motive pentru care să își dorească să devină rege, iar piesele lui se schimbă destul de mult. Rolul Nalei devine mai important, iar Seth Rogan în rolul lui Pumbaa este de departe cea mai deliciosă parte a filmului. Schimbarea la care cu toții ne așteptam este legată de melodii. Interpretarea este total diferită față de cea din anii 90 și nu este deloc surprinzător din moment ce în cast avem nume precum Donald Glover (Childish Gambino) și Beyoncé.

The Lion King este genul acela de film care îți va provoca furnicături și te va trece prin toate emoțiile fiindcă îți vei aminti toate acele dăți în care stăteai în fața televizorului așteptând filmul original.

Nu trebuie să fiți fani Lion King sau Disney în general ca să vă placă. Dar vă garantăm că nu veți simți când vor trece cele aproape 2 ore, iar la final, sala va aplauda.

Premiea filmului are loc pe 19 iulie 2019, iar până la următorul film: HAKUNA MATATA!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Follow us

1,215FaniÎmi place
14,830CititoriConectați-vă
1AbonațiAbonați-vă

Articole recente:

Cluburi de carte în București

Sunt multe cluburi de carte în București, iar eu ți-am pregătit o listă cu doar o parte dintre cele...

Dreams: La granița dintre lumi | Cronică de film

Am fost la Cinema City să vizionăm Dreams: La granița dintre lumi, cel mai nou film în regia lui...

Zootropolis 2 (2025) | Cronică de film

Am fost la IMAX să vedem în 3D cea mai nouă producție Disney. Zootropolis 2, regizat de Jared Bush...

Now You See Me: Jaful Perfect 3 (2025) | Cronică de film

Am văzut Now You See Me: Jaful Perfect 3 la Cinema City și trebuie să îl vezi și tu!...
No Events are found.

Parteneri

S-ar putea să îți placă
Alte articole de pe site

Nu vrei să te înscrii la newsletter?

*vom trimite doar informații legate de orașul București cel mult o dată pe lună

No, thanks!