Tom Holland ia o pauză de la multivers (da, mă refer la Spider-Man: No Way Home aici) și joacă rolul lui Nathan Drake, un tânăr care pleacă alături de Victor Sully Sullivan (Mark Wahlberg) în căutarea unei comori adunate de Ferdinand Magellan în urmă cu 500 de ani.
Bazat pe franciza de jocuri video, Uncharted surprinde, atât fanii jocurilor pe PlayStation, cât și publicul cinefil cu secvențele de acțiune din locațiile exotice specifice. Acestea ies în evidență de mai multe ori pe parcursul filmului, mai ales văzute pe ecranul unui cinematograf, în format IMAX.
Avem parte de un scenariu în stil Indiana Jones pe parcursul căruia, Nathan și Sully trebuie să învețe să lucreze împreună pentru a reuși să-și învingă inamicii.

Pe de cealaltă parte îl avem pe Santiago Moncada (Antonio Banderas) care ar risca totul pentru a recupera comoara întrucât povestea spune că Magellan ar fi trebuit s-o predea Casei Moncada la întoarcere întrucât ei i-au sponsorizat călătoria din jurul lumii. Așadar, Santiago consideră că această comoară este de drept a familiei sale și recurge la măsuri extreme pentru a se asigura că nu va ajunge nimeni înaintea lui la ea.
Uncharted (2022) – Păreri personale
Întotdeauna m-au fascinat filmele de genul și Uncharted s-a ridicat la așteptări. Este un film pe care l-aș revedea oricând cu plăcere și sunt sigur că m-aș distra la fel de bine ca prima dată.
Am văzut filmul la Cinema City AFI Controceni în format IMAX și am rămas plăcut impresionat de modul în care a fost construit Uncharted din punct de vedere vizual. Desigur, faptul că și scenele din jocurile de pe PlayStation sunt extrem de cinematice și te duc în locuri de-a dreptul uimitoare a ajutat procesul de creație.
Aventura lui Nate alături de Sully este un adevărat puzzle care pare că este dărmat de o pisică de pe masă de fiecare dată când cei doi sunt prinși din urmă de inamici și planul lor pare că nu mai duce nicăieri. Cu toate acestea, cei doi trebuie să găsească noi metode de a pune piesele cap la cap pentru a veni cu strategii mai bune și a găsi comoara înaintea celorlalți.

Nu este doar un film despre doi căutători de comori. Uncharted îmbină comedia cu acțiunea, în același timp reușește să construiască și personalitatea personajelor astfel încât putem vedea o evoluție pe parcursul celor 116 minute. De asemenea, lasă și câteva relații dintre personaje deschise pentru un eventual Uncharted 2.
Cel mai mult mi-a plăcut că filmul este adaptat zilelor noastre. Plecând de la glumele lui Nate despre faptul că Sully ține prea multe aplicații deschise pe telefon până la locurile în care ajung în aventurile lor, totul ne indică faptul că suntem contemporani cu acțiunea filmului.
Filmul este distribuit în România de InterComFilm Distribution și intră în cinematografe în data de 18 februarie 2022. Așadar, dacă nu știai unde să mergi weekendul acesta, Uncharted ar fi una dintre alegerile bune.
P.S. Nu uita să rămâi în sală după terminarea filmului deoarece te așteaptă o scenă după credits.