Alegerea facultății este una dintre cele mai importante decizii pe care o poți face la vârsta aceasta. Dar și mai important este să alegi să faci ceea ce îți place. Nu poți merge la informatică dacă aceasta nu este pasiunea ta doar pentru că se plătește bine, cum nici nu te poți aștepta să faci performanță într-un domeniu dacă nu îți face plăcere jobul tău.
Cum sa alegi o facultate?
Odată aleasă direcția de studiu, sunt mai multe lucruri de care trebuie să ții cont în alegerea facultății care are cele mai mari șanse să te mulțumească.
Locația facultății cântărește foarte mult în procesul de alegere deoarece dacă dorești să pleci departe de orașul natal vei avea multe cheltuieli cu chiria, dar și viața de zi cu zi devine puțin mai scumpă.
Cu toate astea, șansele sunt să fii nevoit să pleci ca să urmezi cursurile unei facultăți de prestigiu deoarece acestea sunt în marile orașe ale țării.
În continuare vorbim de alte câteva detalii de care poți ține cont în procesul de alegere:
Facultate cu plata sau la buget?
În cazul în care dispui de acea sumă de bani pentru taxe nu se pune problema de a merge la plată sau la buget, ci de a alge locul care îți place mai mult.
În celălalt caz în care taxa este destul de mare și nu ai vrea, totuși, să cheltui atât de mulți bani, există varianta de a da admiterea la 3-4 facultăți unde ți-ai dori să înveți. Astfel, șansele ca la una să întri la buget sunt mai mari.
Facultate privată sau de stat?
Alegerea se leagă de cea de mai sus în sensul în care, la privat, nu ai opțiunea de a studia fără să plătești taxe.
Așadar, dacă mai sus ai ales cazul cu numărul doi, deja știi că trebuie să alegi o facultate de stat.
În ceea ce privește facultatea privată este cazul să te interesezi și să afli cum este privită diploma primită de la acea facultate de către angajatori și dacă aceasta este recunoscută sau nu la nivelul Uniunii Europene.
Facultate de zi sau fără frecvență
În opinia mea și cred că mulți mă vor susține, facultatea de zi nu se compară cu ce fără frecvență.
Singurul motiv pe care îl văd pentru a alege fără frecvență este cel de a face ceva și pe lângă facultate care necesită mult timp și te împiedică să fii prezent fizic la ore.
În rest, vei vedea că facultatea la zi are multe avantaje printre care și networkingul pe care îl poți face cu alți studenți care împărtășesc în mare parte aceleași interese ca tine.